aberații

cum mi-ai furat inima? cum ai reușit? cum m-ai scos din lumea mea de gheață și mi-ai cusut coroană de flori în jurul inimii? cum ai reușit să mă faci să mă îndrăgostesc de zâmbetul tău, cum ai reușit să-mi dai speranța unei iubri efemere? 

visez la tine, visez la buzele tale și la tot ce-i faci sufletului meu. de ce visez la tine? de ce visez la mâinile tale care mi le doresc într-ale mele atât de mult încât mi le imaginez mereu strângându-mi inima și protejând-o? 

buzele tale.. pe gâtul meu.. mușcând din carnea mea.

degetele tale, pe fața mea, cuprinzând-o și iubind-o.

buzele tale pe ale mele, dragoste, căldură, 10 bătăi de inimă.

tot ce am nevoie de la tine e să mă scoți din întuneric, e să-mi dai o mână de ajutor și un gram de iubire.

înflorește-mi sufletul, încolțește-mi speranță

strânge-mă în braâe să nu cad, scoate-mi pietrele din picioare și învață-mă să merg din nou.

scoate-mi glonțul, lipește-mi numele tău peste tot în corp, impregnează-mi parfumul tău pe toată pielea și apoi păstrează-mă.

nu vreau să fug, ochii tăi verzi mă hipnotizează, îmi spun să rămân, c-o să mă iubești, c-o să fiu începutul unei dureri trecătoare, a unei dureri frumoase.

mi-am pierdut controlul, te văd în oricine și peste tot, n-ai să știi niciodată asta, ai să-mi omori sufletul încet, frumos și tandru

spune-mi, spune-mi doar că ai nevoie de mine, spune-mi că-n seara asta mă iubești, spune-mi doar că sunt a ta, și voi fi de-acum un infinit și una de zile

spune-mi că-ți sunt aleasa și că mă dorești și-am să vin într-un suflet la tine

și-am să te iubesc cu toată ființa mea, și-am să-ți mângâi inima și-am s-o fac a mea.

tot ceea ce am nevoie de doar de puțină iubire

de vorbele tale dulci

de tine

de ochii tăi

de buzele tale

de zâmbetul tău

de atigerea ta

de omul din tine

de inima ta..

nu vreau să fiu niciodată ultima ta alegere, nu vreau să fiu nici ultima bucată din inima ta

uită-te la mine, știu cum să te iubesc

apropie-te mai mult, descoperă-mă

vreau să te simt, să-ți simt fiecare mușchi din tine, fiecare bucată de piele să ți-o sărut

ia-mi inima, prinde-o, strânge-o, sărut-o, crap-o, dar nu mi-o mai da, las-o la tine

amintește-ți de mine.

vreau să te iubesc mai mult

pot să te iubesc mai mult.

vino aproape, simte-mă

încleștează-ți degetele pe carnea mea, rupe-o și admirăi bucățile, iubește-le

mușcă din mine, lasă-mă incompletă, dar rămâi aici..

te vreau aici..

doar tu

lângă mine

al meu..

doar al meu

doar aici..

SummerIs 2014

O să scriu acum un articol care nu e tocmai ceea ce scriu eu deobicei.

De curând am participat la Universitatea de vară SummerIs și a fost cred că prima mea tabără în care m-am simțit cu adevărat apreciată, am simțit că ideile mele au un rost și un scopu undeva și am întâlnit 200 de oameni în fața cărora merită să te înclini. 

Am avut zece zile pline, atât la propriu cât și la figurat. Am avut nervi, am vrut s-o las baltă, credeam că n-o să fac față, am avut sute de motive să plec și totuși, sprijinul celor din jurul meu, zâmbetele lor obosite de la 9:30 -după o noapte nedormită- , ”bună dimineața” spus cu jumătate de gura -dar și aceea abia stătea deschisă- , entuziasmul organizatorilor că astăzi ne-au pregătit ceva și mai nou, și mai frumos cu care o să ne chinuie și mai tare, m-au făcut să rezist, să-mi spun mie că merită, că pot continua. 

  Am aflat, în cele din urmă, cum e să fii student, cum e să ai 3 cursuri într-o zi și cum e să aștepți cu nerăbdare pauza să-ți mai iei o cafea -și dacă se poate de data asta mai tare ca prima-, să-ți iei de mâncare -până reușești să ajungi la cantină- și să ieși să iei o gură de aer -că aveam impresia că mă sufoc în sala aceea după prima oră de curs-, în schimb, am aflat și cum e să fii student în cămin după ora 22 -asta până la examen, dar și cu o seară înainte de acesta-. Pentru mine, să fiu studentă o săptămână a fost obositor și chinuitor dar în același timp a fost superb, a fost o experiență pe care ași repeta-o oricând cu cel mai mare drag din lume, în schimb, ca să reușesc să mă mențin veselă și cât de cât trează am avut, și am, nevoie de niște persoane deosebite lângă mine, persoane care știu să-mi ridice moralul chiar și atunci când e la 30 de metri sub pământ, persoane care știu să-ți aducă un zâmbet pe față deși tu n-ai chef nici măcar să mai tragi aer în piept; de persoane ca la SummerIS !

  Au fost zece zile parc-au fost zece secunde, așa repede a trecut. Când am ajuns pentru prima oară în C2 mai erau zece zile în spate de stat, zece zile de consumat și au trecut parcă nici n-au fost. Au fost zece zile în care am avut o poreclă pusă de oameni speciali, au fost zece zile în care am cunoscut prieteni pe viață, în care am socializat cu 190 de oameni și am aflat păreri diferite în orice doameniu mă interesa, zece zile în care am învățat multe despre viață.
  Ce a însemnat pentru mine experiența ”SummerIS„ ? Hmmm..după cum am mai spus, mulți nervi, mult stres, multă oboseală, multă bătaie de cap, multă transpirație, multă seriozitate dar, pe lângă toate prostioarele astea, a însemnat o familie, un loc unde m-am simțit cu adevărat cineva, unde m-am simțit apreciată -eu și fiecare idee de-a mea-, unde am simțit cu adevărat că exist, că trăiesc, a însemnat o mână de ajutor chiar și atunci când credeai că nu există nimeni acolo să ți-o dea, a însemnat oameni frumoși, oameni de nota 200, oameni cu personalități diferite uniți pentru același scop, oameni care mi-au ajuns la inimă, oameni pe care n-aș vrea niciodată să-i pierd, oameni dragi mie...SummerIS a însemnat iubire pentru mine și o experiență care abia aștept s-o repet la anul !

dragostea n-are plural

dragostea noastră n-are plural, parfumul tău de tutun și de cafea n-are pereche
dragostea ta n-are plural, doar tu știi să-mi spui te iubesc cu o ușoară ezitare-n glas
dragostea mea n-are plural, eu te iubesc fără virgulă și fără dar
dragostea asta n-are plural, ne țipăm te iubesc-urile să ne-audă o lume-ntreagă
dragostea n-are plural, ne simțim fiecare te iubesc, îl plângem , ni-l șoptim, mi-l arătăm atunci când n-are rost
noi doi suntem te iubesc-ul perfect, suntem aroma de cafea inedită, suntem țigara cea mai tare, suntem unul și nedespărțit, suntem infinitul cu plus, suntem iubirea aia perfectă din basme
noi doi suntem predestinați, avem ceva-ul ce alți nu-l au
noi doi avem mâinile ca un puzzle
noi doi avem o dragoste fără plural
noi doi suntem albul și negrul
noi doi nu punem praf pe iubire
noi doi suntem simpli
dragostea noastră fără plural înseamnă noi doi

un foarte vechi "tu"

 te-am sărutat. ştiu că ardeai de dorinţa şi că-ţi era dor de mine. meschină aş fi să zic că mie nu. mi-a fost dor de tine, un dor nebun şi al naibii de dureros, până la urmă de asta e dor. dar, te-am sărutat. n-am simţit nimic. n-ai trezit nimic în mine, nici măcar atunci când m-ai sărutat pe gât. mi-am demonstrat mie că nu mai exişti în inima mea, că pot trece mai departe, că trecutul de lângă tine nu mai există-n mintea mea. dragul meu, te-am uitat. inima mea nu mai tânjeşte după tine, am vindecat-o, i-am închis rănile dar mi-ai lăsat-o rece, mai rece decât a fost vreodată. turpul tău nu îmi mai trezeşte amintirea primei nopţi, nu-mi mai arată nici măcar amintirea primului sărut. te-am şters din inima, îmi pare rău....te-am uitat.

simt ca te urasc

Si spune-mi mie acum, cum sa ma trezesc din atatea nopti nedormite, atata aer nerespirat, atatea servetele aruncate si atata amar de durere? Cum pot acum sa-mi scot capul la lumina dupa ce m-a ars soarele din jurul meu. Spune-mi cum pot sa-mi alin sufletul si cum pot sa-i spun ca maine o sa treci? N-am cum sa-l linistesc, sa-i opresc lacrimile si n-am nici cum sa-l iau in brate sa-i spun ca totul va fi bine. Ce ai rezolvat? Ce ai rezolvat c-ai plecat si ai mai pustiit, in drumul tau, un suflet nevinovat? Ce ai rezolvat ca mi-ai adus un zambet pe fata si acum imi curg siroaie de lacrimi? Cum poti sa te mai uiti la mine dupa cat ai putut sa-mi sfasii sufletul. Cum mai ai puterea de a-mi zambi cand stii ca asta-mi aduce moarte sigura si lenta? N-am cum, ti-am dat sufletul meu, ce mai ramasese din el, si l-ai strivit. L-ai sacapt din mana si ai inceput sa-l lovesti cu picioarele si l-ai lasat sa rataceasca pe fiecare strada laturalnica singur si sangerand. Ai privit din umbra cum ma usuc, n-ai venit sa-mi pui apa la radacini si reusesc sa cresc frumos, sa stralucesc; m-ai lasat sa ofilesc singura si sa-mi amagesc viata degeaba. Ai fost si esti un criminal cu sange rece, mi-ai transat fiecare bucata din mine si de vindecat ma lasi sa ma vindec singura, sa-mi ling ranile in intuneric si sa-mi adun fiecare ciob din inima. Imi tremura mainile si deja m-am taiat, de mii de ori, ca sa-mi pun in borcan fiecare parte din mine, fiecare strop de durere. N-am putere sa mai rad, nici macar n-am putere sa ma mai tarai pe strada, sa-mi mai culeg o floare care sa-mi aminteasca de tine, de noi, de vreme cand nimic nu putea sa ne desparta. Inchid ochii si te vad, iti vad ochii albastrii si zambetul perfect, dar degeaba. Te vad mai viu ca niciodata si iti vad fiecare gest frumos, fiecare mana data prin parul meu, fiecare sarut si fiecare cuvant care mi l-ai spus in zilele noastre frumoase. Te vad pe tine, suflete si de ce ? De ce mor de durerea asta lenta? De ce ma chinui? Lumea asta moarta-mi spune, imi spune sa plec de langa tine, sa ma desprind, sa te las in treaba ta, sa-mi caut drumul si sa nu ma uit in spate. Ce sa-i spun? Cum sa-i spun ca nu-mi pot obliga sufletul ce sa faca... Nu mai am putere nici macar sa ma ridic din pat, n-am cum nici macar sa iti mai scriu un mesaj, sa-ti spun cat imi lipsesti, sa-ti arat cat de mult te iubesc, nu mai vreau, nu mai vreau sa sufar, nu mai pot sa inghit la mic dejun, pranz si cina acelasi fel de mancare, nu mai pot sa-mi ung durere pe o felie de suferinta. Mi-e dor de tine, mi se pune un nod in gat de fiecare data cand o spun, mi-e dor de tine, de ce era al meu, mi-e dor de visele noastre, mi-e dor de tot, tot ce trebuia sa cladim impreuna. Cum ai avut puterea sa darami tot ce am construit eu singura in 2 luni? Cum ai putut doar sa sufli si sa cada?

sa nu ti mai fie frica

să nu-ți fie frică de ziua de mâine, de răutațile care le-ar putea aduce, de lucrurile bune care poate te așteaptă. să nu-ți fie frică să-i spui ce simți și s-o faci să fie fericită, să fie a ta. să nu-ți fie frică să pui piciorul în prag când simți că ea clachează și să nu ți se sfâșie sufletul când țipă la tine. să te uiți la ea cu ochi dulci și atunci când poate nu o suporți. să nu-ți fie frică de copilul din ea și de iubirea care ți-o cere și să nu fii mereu pregătit să i-o dai. să nu plângi râuri lângă ea când simte că nu mai rezistă și să nu-i pui toată dragostea ta pe tavă. las-o să mocnească dorul în ea, să-i ardă carnea de dor și să nu mai poată. să plângă singură noaptea în pat la indiferența ta din timpul zilei și să nu-și poată opri inima din bătut și din suferit. s-o lași să fumeze 10 pachete de țigări pe zi, din cele mai tari și mai nocive. s-o lași să-și piardă frumusețea naturală și s-o lași să se desfigureze pe dinăuntru, să moară de gustul buzelor tale și să se mutileze singură, să se uite la pozele cu tine și să spargă calculatorul și să se mire de puterea ei care până acum nu se mai trezise în ea. să nu mai dea importanță dacă e îmbrăcată în roz și verde sau dacă nu se asortează deloc. să-și rupă tocurile de furie și să le trântească de perete să se mire și acolo de gaura imensă lăsată și să-și plângă de milă așteptându-te, iar ție să nu-ți fie frică. s-o lași să se dezumanizeze și să ajungă să nu te vadă decât pe tine și atunci să vii s-o iubești, s-o strângi cu putere și s-o aduni, să-i pui la loc piesele lipsă și să-i satisfaci orice nevoie. dar ai grijă, să nu fie prea târziu iar dacă e prea târziu, să nu-ți fie frică nici atunci când o să plece și n-o să se mai întoarcă și rolurile se vor inversa ...

nu mai suport

si-am sa-mi scot inima din piept, si-am sa ti-o arat, sa vezi ca pe fiecare colt scrie numele tau. am sa ti-o pun in palme sa simti si tu cum sufera, cum urla si plange, cum tanjeste dupa tine si cum e mereu acoperita de ceata si fum. o s-o las sa-ti urle si tie durerea ei, sa-ti arate cararile ei care te vor sfasia, iti vor aduce lacrimile in ochi si ti se va ridica parul de pe spate. o s-o las sa-ti arate si dragostea, sa poti sa vezi si tu cat de mult insemni pentru mine, sa vezi ce pot sa traiesc, sa-mi vezi fiecare cuvant iesit de acolo, sa-i vezi profunzimea si s-o simti. o s-o las sa te distruga si pe tine cum ma distruge si pe mine in fiecare clipa in care esti absent, te las pe tine s-o asculti si tu cum o ascult eu in fiecare seara, sa plangi si tu langa ea incercand s-o alini asa cum fac eu, sa-ti deschizi ochii atunci cand scrijeleste pe peretii ei si sa simti ca te inunda fiecare adancitura, cum iti pompeaza sangele din ce in ce mai tare si cum fierbi, ti se urca la cap si nu mai poti, efectiv nu mai rezisti. o las sa iti urle noptile la rand in tine si sa nu poti s-o opresit, sa vrei sa vii langa mine si sa nu poti. o las sa-ti spuna povestile ei dureroase si pline de larimi, si o sa-ti las si o cutie de servetele, pentru ca sigur vei avea nevoie. o s-o las sa-ti scrie in fiecare noapte o scrisoare pentru mine, dar pe care sa nu mi-o trimiti niciodata pentru ca tot ea nu te lasa s-o faci, din nesiguranta. o sa te las iubitule sa vezi si tu cum trece fiecare noapte pe langa mine, cum sufera inima mea si cum tanjeste mereu dupa tine. sa-mi simti lacrimile din interior si sa vezi cum e sa nu iti fie bine.

sleită de orice putere

și-mi plouă pe suflet, și-s singură aici întinsă pe scaunul de la birou. și parcă-ți simt mâinile pe corpul meu, îți simt respirația în părul meu și-mi curg lacrimi amare de dor. simpla ta amintire mă face să-mi doresc să plec, să vin și să te ating, să-ți dăruiesc luna de pe cer și să-ți împletesc stele în suflet, să te sărut cum n-am mai făcut-o niciodată și să te cuprind cu toată forța mea. îmi construiesc sufletul după sufletul tău, îmi aleg cuvintele după cuvintele tale și-mi fac inima să bată după ritmul inimii tale. simt o durere sfâșietoare de-a lungul fiecarei vene din corp și-mi arde carnea de dorul tău, te văd în fiecare părticică din mine și te iubesc în fiecare secundă în care mi te amintesc. tu știi să mă iubești frumos, așa cum nu m-a iubit nimeni, și mă faci să mă simt specială cu fiecare privire, fiecare atingere și fiecare sărut. îți simt parfumul aici lângă mine și tremur încă de emoții. iubitule, vreau să-ți arăt fericirea, să-ți desenez viața numai în culori calde și să-ți dăruiesc tot ce mai am bun în mine. vino mai aproape de mine, vino și simte-mă, iubește-mă.

gânduri nocturne

și-ți număr stelele în ochi, și-mi tresare inima de dor, îți iubesc buzele mici și ador sunetul vocii tale. îți împletesc coroană de iubire în jurul inimii și-mi doresc pe zi ce trece să te am tot mai mult. mă înnec în sufletul tău și mă îmbăt mereu cu privirea ta. mi te-am parfumat pe inimă și mi-am tatuat zâmbetul tău în minte. îți desenez mereu linia corpului pe peretele meu alb și-mi doresc să te desprind din poze și să te aduc lângă mine, să-ți simt mereu parfumul și să gust din tine mereu cu aceeași poftă. vreau să-ți simt mâinile pe trupul meu și să-mi treacă fiorii pe spate. vreau să-ți lipești buzele de gâtul meu și să-mi șoptești cât sunt de frumoasă. vreau să-ți treci degetele pe curbele corpului meu și să te uiți la mine ca și cum aș fi prada ta. vreau ca doar lumina lunii să ne fie martoră și vreau să-ți simt respirația sacadată după ce mă consumi. vreau să-mi șoptești mereu în noapte cât de mult mă iubești și să-ți prinzi brațele de trupul meu firav, să te lipești de mine și să nu-mi dai drumul niciodată, iubitule.

let s go

- cred că ar fi timpul să mă iei în brațe, șopti ea speriată

- de ce iubita mea? cu ce te-ar ajuta o îmbrățișare acum?

- pentru că așa voi ști că în următorii ani din viața mea voi vrea să fiu doar acolo, spuse ea uitându-se la el cu blândețe.

p.s. cred că e timpul să ne facem bagajele iubitule, călătoria noastră începe.

vreau

să-mi simt sufletul tresărind în brațele tale și să-ți privesc perfecțiunea ca și cum ar fi ultima oară, să trăiesc la nesfârșit cu tine și să-ți spun cât de mult te iubesc. s-ajung să nu-mi pot lua ochii de la zâmbetul tău și să devii un drog pentru mine. să vărs lacrimi amare când nu pot să te-ating și să-mi urle sufletul după tine. vreau să-ți pun întrebari al căror răspuns îl știu deja dar care mă fac să intru în extaz. vreau să ne ținem de mână ca și cum am fi unul. vreau să-mi atingi trupul ca și cum ar fi mereu ultima oară când mă simți, ca și cum ar fi ultima oară când muști din mine. vreau să-mi guști fiecare sărut cu aceeași pasiune ca la început. vreau să fim goi și să ne-afundăm în cerșafurile albe, să ne pormitem luna de pe cer și să fim doar unul. te vreau aici lângă mine să-ți pot spune cât de mult însemni pentru mine, te vreau aici s-am grijă de tine, de noi, de întregul pe care-l formăm. tu, iubitule, vreau să fii aici să-ți dăruiesc ție puținul din mine și să fiu a ta pe vecie.

din nou eu

n-am să mă satur să-mi privesc viața cum înflorește. pe zi ce trece mă văd mai puternică și mai sigură pe mine. îi văd zâmbetul tot mai des și parcă mă-ndrăgostesc. dupa lunga perioadă-n care sufletul mi-a fost în doliu, mort de atâta tristețe și secătuit de puteri, simt că-mi pun iar bazele vieții mele de vis. camera se inundă din ce în ce mai mult cu fericire și uit parfumul vechi care mi-a adus furtună în suflet. după mult timp e liniște, e pace, e tot ce mi-am dorit. sunt pregătit pentru tot ce urmează, iar tu care ești al meu să știi că sunt pregătită pentru tot frumosul care mi-l aduci .

un nou el

și după două luni pline de lacrimi și vorbe aruncate grav în aer am simțit din nou un fior de fericire. mi-a dispărut din cap chipul tău îmbătrânit de atâtea țigări. l-am întâlnit pe el, persoana mea specială, fericirea care-mi indundă sufletul nu de puțin timp. ochii albastrii și zâmbetul perfect. îmbrățisările lui. micile cuvinte spuse fără nici un rost care înseamnă totul. imaginea mea de perfect și frumusețea lui. glasul lui care-mi vibrează-n fiecare parte din corp. ne știm de puțin timp dar vreau să știi că suntem suflete pereche. e felul lui de a-mi spune că greșesc, e stilul lui de a mă lua de mână, e ceva-ul diferit din el. sunt săruturile lui care-mi dau culoare zilei, e el al meu. nu știu dacă mă îndrăgostesc, dar dragă tu, nu mi-e frică de asta.

parcă..

mă gândesc că poate asta-i clipa mea de liniște, nu sunt deranjată nici măcar de zgomotul unei muște. mă gândesc doar să nu fie ceva ce-mi imaginez doar sau să fie liniștea dinaintea furtunii. mă sperie calmul apei și valurile care nu se mai sparg de stânci. parcă ceva-mi lipsește și nu mă mai lupt în fiecare zi cu frica, spaima și incertitudinea. niciodată nu a fost așa liniște. mi-am dorit asta mereu și acum c-am primit parcă nu e bine. încerc să bat cu pixul de masă dar nu mai aud nimic iar totul în jurul meu e alb și nu mai aud țipete sacadate și nu îmi mai simt corpul parcă asfixiat. parcă nu-mi mai vin în minte amintiri cu tine și nu îmi mai șterg lacrimi de pe obraz când văd poza de la absolvirea ta. mi-ai marcat trecutul și poate nu sunt mândră de asta dar știu un lucru cert, nu vreau să te las să-mi marchezi și viitorul...

am crezut că mi-e doar somn

Am crezut că am nevoie doar de o noapte de somn ca să-mi revin din oboseala asta, și am adormit așa, în tircoul tău și cu toate foile pe lângă mine. N-am rezistat să nu-l îmbrac, și mi-a trezit atâtea amintiri, și m-a făcut să mă întreb o groază infintă de lucrui. Și m-am trezit dimineață și parcă eram mai obosită ca atunci când mă culcasem. Mi-am strâns minuțios toate foile și le-am așezat în ghiozdan, m-am urît pe mine că ți-am purtat tricoul și am fost iar slabă și că n-am putut să nu cad pradă amintirilor. Sunt foarte obosită, și am crezut că trebuie doar să dorm, să uit de tot, dar se pare că e mult mai mult de atât. Mi-am citit și romanul plictisitor și tot cu gândul la tine m-am regăsit și acolo, doar că eu în ipostaza masculină, și nu am nici o idee de ce. Mi-am poruncit mie să mi te scot din cap și n-am reușit. Mă urăsc pe mine că am ajuns din nou de unde am plecat și că o să străbat din nou același drum pe care-l știu deja și pe care l-am bătătorit cu lacrimi de sânge.

ce titlu să pun aici ?

„Esti frumoasa, ce folos, ochii aia tristi n-o sa mai verse nici o lacrima pentru mine. Iti promit ca n-o sa ma mai privesti vreodata, pentru ca nu ai sa ma mai vezi. Iti zic pentru ultima data cat esti de frumoasa si te las, iarta-ma. Te iubesc ! Adio, ai fost minunata, dar s-a sfarsit ! ” 

și a plecat, sunt singură în cameră și-mi simt obrajii umflați de plâns. Adio rază de soare, sper să strălucești mereu mai tare ! 

je ne déteste pas l'amour

Nu știu să scriu poezii ca să pot vorbi pe limba ta, și poate nu știu cum să fiu pe placul tău dar tot ce am dat a fost doar iubire. Și în imensele certuri, era mai mult iubire decât nervi și ură. Mi-am ținut mereu respirația și am preferat să-mi las sufletul să plângă. Încep să cred c-am apucat-o de mult pe căi diferite și-am mers paralel mereu dar astăzi, astăzi mi-am dat seama de suferința sufletului meu. Mi-am dorit doar vorbe frumoase care mâine s-ar putea uita, cărora mâine nu le vom mai da importanță, mi-am dorit doar o voce caldă pe care mâine să n-o mai recunosc. Mi-a tânjit sufletul după picătura de apă în deșertul ăsta, dar în schimb m-am afundat și mai tare în nisip și secetă. Mi-am ros unghiile dimineață, după atâta timp acum le-am ros iar de frică, de spaimă sau poate de singurătate. N-am mai scris de mult, și poate chiar mi-am ieșit din mână, însă nu vreau să mai urc pe piedestal inima unui om secătuit de dragoste. Și până la urmă, ce e dragostea? Nu-mi trebuie cadouri scumpe și vorbe aruncate-n vânt, nu asta e dragoste -sau bine, poate o fi dragoste, dar nu genul de dragoste care să dureze toată viața-. Dragostea e atunci când îți aduce un buchet de ghiocei deși mai este până de 8 martie, dragostea e atunci când nu te vede cu săptămânile și când se întoarce parcă se îndrăgostește din nou de tine, poate chiar mai tare decât ultima oară, dragostea e atunci când, deși te aude plângând la telefon, n-o să-ți închidă niciodată doar pentru că-l exasperezi când plângi, dar poate nici asta nu e dragoste, poate chiar nu știu ce e dragostea, dar, în definitiv, cine știe ce e dragostea? Așijderea spuselor tale, merit tot ce-i mai bun, iar dacă tu n-ai să știi să-mi dai, o să-mi dau eu mie, o să fiu singura persoană pe care o iubesc, măcar așa știu că n-o să sufăr din dragoste.

fără amintiri

Când te-ai uitat adânc în ochii mei și mi-ai zis că mă iubești, m-ai mințit. Pentru că cele mai adânci minciuni sunt spune fără măcar să clipești. Mă învârt în cerc prin casă și nu găsesc un motiv, un motiv bun să-mi dau seama de ce ai mințit. Mi-am decorat sufletul cu medalii de amintiri și mi-am pus uniforma gândurilor pierdute. Nu-mi găsesc pe față nici o urmă de fericire, și sunt sigură că n-o voi mai găsi o perioadă lungă. Tot ce văd e fața unui copil brăzdat de nopți nedormite, învățat prea mult, examene luate, note bune și iubire interzisă. Mărturisesc că m-am obișnuit așa cu mine, cu fața trasă și fără bujori în obraji. Colierul-mi aduce aminte, dar nu-i deajuns. Am plecat acum, la drum cu tot ce-am cules până acum. Bagajul mi l-am făcut, am plecat și nu mă mai întorc aici, niciodată.

nimic nu mai merge cum mergea odată

Și ai intrat în camera ei și s-a uitat împrejur dezorientat. Totul se schimbase. Ceva ce până mai ieri era roz și plin de viață, acum îi dă impresia de peșteră friguroasă. S-a uitat lung la patul ei unde erau amsetecate sute de sentimente și a avut un moment de ezitare. Venise acolo s-o câștige înapoi.  Ea nu l-a privit în ochi nici măcare când el i-a mărturisit c-o iubește. Se abținea să nu plângă dar scăpa câte un murmur de tristețe. Era îmbrăcată în negru, parcă ținea doliu sufletului ei. Pupilele lui s-au dilatat și a început s-o privească cu ochi străini. Nu mai era convis pentru ce intrase în acel univers.

- De ce ți-ai făcut asta? Știi bine că mereu te-am iubit ! , cu un regret vizibil în glas el i-a șoptit de parcă-i era frică de ceva. Și-a împreunat brațele de frica unei respingeri.

Era de gheață, nimic n-o mai sensibiliza. Încercările lui de a o aduce iar la el au eșuat una după alta. Și-a ieșit din fire și a început să-i amintească fiecare moment petrecut în camera aia iar ea nu s-a mai putut abține și a început să plângă incontrolabil. Însfârșit s-a uitat la el, iar privirea ei l-a făcut să se dea cu un pas în spate. Era speriat.

- Ieși acum și nu te mai întoarce, pentru că eu nu mă mai întorc niciodată la tine ... , au fost ultimele cuvinte care i le-a mai adresat lui vreodată.