și am intrat pe ușa maro a camerei mele. m-au întâmpinat patru pereți albi seci ce mi-au făcut cu ochiul. singurătatea m-a chemat.
- vino și stai jos, draga mea, aprinde o țigară. hai să vorbim.
și-am ajuns lângă ea. era frumoasă, cu o rochie neagră, cu fața acoperită de stele și cu sufletul despicat în fiecare cuvânt scos de mine. mi-era dor de ea, de frumusețea ei și de mine prin ea. m-a cuprins în brațe și mi-a acaparat sufletul și m-am simțit întreagă după mult timp.
- știam că de asta ai nevoie. nu lăsa țigara să ți se fumeze, ai nevoie de ea la fel de mult ca și de mine.
mi-a zâmbit din priviri și mi-a luat fiecare povară de pe suflet, a făcut-o stea pe fiecare și și-a așezat-o pe fața ambiguă. i-am mulțumit pentru că a știut când să mă invite la țigară, și mi-am văzut tălpile cufundate în sânge. am știut atunci..
- mă întorc cât de curând, dragă prietenă..
am închis ochii.. definitiv
”start” am auzit în șoaptă.
