.

şi nu-l mai întâlnesc în fiecare loc în care obișnuiam să mergem. îl caut năucă pe stradă și nu-i întâlnesc mâna lângă a mea. obișnuia să mă țină de mână, să aibă grijă de mine și să-mi facă loc mereu pe unde mergeam. acum nu-i mai văd chipul lângă fiecare mișcare prostească de a mea și nici nu-i mai văd zâmbetul atunci când îi spun că-l iubesc.
e luni azi, și au mai fost zile de luni fără tine, și-o să mai fie zile de luni fără tine. obișnuiam să-mi încep zilele de luni cu vocea ta, să-mi încep zilele de luni frumos și să le continui la fel de frumos, cu tine lângă mine, iar acum.. acum alerg ca o nălucă prin orașul ăsta și nu te găsesc, nicăieri, în nimeni.. în nici o privire de om plictisit și nepăsător.
acum și crâșma în care obișnuiam să stăm pare dărăpănată și sumbră. parcă și ei îi e dor să te mai zărească acolo. nu mai umpli separeul de veselie și voie bună, acum merg acolo și mă simt mai moartă decât vie..
nu te-am mai auzit cântând cu orele la telefon, nu am mai simțit sufletul tău de ceva timp, aproape că am și uitat cum se simte..
fiecare zi așteaptă să te întorci, fiecare zi care trece plânge după tine și te vrea înapoi..
mi-am măsurat fiecare zi, fiecare gram de iubire, fiecare pas făcut fără tine, fiecare dorință ce arde-n mine, mi-am măsurat chiar și fericirea morbidă pe care o simt și totuși, nimic nu se compară cu tot ce simt când ești tu aici.. când sunt cântecele tale, când sunt mâinele tale pe pântecul meu, când sunt brațele tale în jurul meu.
hai acasă, prinde-mă iar de mână.