duminică, 1 ianuarie 2017

2016-2017, bullshit

2017.
nu sunt fericită mai deloc.
sunt fericită doar că am ajuns la 00.01 și prințesa vieții mele m-a trezit pupându-mă peste tot.
am dormit un an, cam așa, nu?
am intrat în 2017 cu doi oameni foarte importanți pentru mine, însă sunt tristă. de ce?
să-ți explic.
aseara, pe 30, eram atât de beată de fericire pentru că am băut Stejar cu cel mai minunat om în momentul respectiv. am râs și am glumit, am radiat de fericire doar pentru că el mi-a atins inima înainte de buze sau mâini. mi-am văzut fostul după care sufeream atât de mult și nici măcar nu mi-a păsat pentru că aveam doi ochi albaștrii și 19 ani prea tineri lângă mine.
și mai trist este că, aseara eram în pat cu un om care mi-a trezit atâtea simțuri cu pielea lui fină iar în seara asta sunt singură și mă inundă gândurile nopții trecute și a altor nopți pierdute cu alți oameni ce acum nu mai sunt, și mă bucur de asta, însă mă și întristez în același timp.
am pierdut mulți oameni anul ce tocmai a trecut, care parcă nici n-a fost, am pierdut suflete de la care am învățat cum să fiu eu iar lucrul teribil este că, de ar fi rămas acolo, dar ei mă vor urmări și în noile pagini pe care le voi scrie cu frică.
03.23 și eu nu pot să-mi termin coniacul din pahar pentru că sunt atât de tristă încât nici băutura nu mă mai ajută cu absolut nimic, e absolut neputiincioasă în fața mea iar eu mi-aș fi dorit să-i spun că mă ajută, dar nu pot să mai mint, să mă mai mint.
doi ochi albaștrii și 19 ani prea tineri.. mi i-aș fi dorit, cu toată forța mea, însă mi-au spus ”nu te atașa, eu nu pot avea sentimente„ iar eu mi-am promis că nu mă mai atașez de suflete moarte.
dragostea vieții mele a avut o noapte care n-are un grad de comparație, și mi se rupe sufletul când îmi sună telefonul și-i văd numele și nu-l pot ajuta, nu sunt acolo să-i spun că va fi bine, și să-l iau în brațe. sunt tristă pentru că știu că e iubirea vieții mele și eu nu pot fi iubirea vieții lui.
probabil că am devenit și eu un suflet mort, și încep un nou an.


să încep să scriu de acum noul capitol..
*Dropkick Murphys - Rose Tattoo, m-am îndrăgostit..*