simt ca te urasc

Si spune-mi mie acum, cum sa ma trezesc din atatea nopti nedormite, atata aer nerespirat, atatea servetele aruncate si atata amar de durere? Cum pot acum sa-mi scot capul la lumina dupa ce m-a ars soarele din jurul meu. Spune-mi cum pot sa-mi alin sufletul si cum pot sa-i spun ca maine o sa treci? N-am cum sa-l linistesc, sa-i opresc lacrimile si n-am nici cum sa-l iau in brate sa-i spun ca totul va fi bine. Ce ai rezolvat? Ce ai rezolvat c-ai plecat si ai mai pustiit, in drumul tau, un suflet nevinovat? Ce ai rezolvat ca mi-ai adus un zambet pe fata si acum imi curg siroaie de lacrimi? Cum poti sa te mai uiti la mine dupa cat ai putut sa-mi sfasii sufletul. Cum mai ai puterea de a-mi zambi cand stii ca asta-mi aduce moarte sigura si lenta? N-am cum, ti-am dat sufletul meu, ce mai ramasese din el, si l-ai strivit. L-ai sacapt din mana si ai inceput sa-l lovesti cu picioarele si l-ai lasat sa rataceasca pe fiecare strada laturalnica singur si sangerand. Ai privit din umbra cum ma usuc, n-ai venit sa-mi pui apa la radacini si reusesc sa cresc frumos, sa stralucesc; m-ai lasat sa ofilesc singura si sa-mi amagesc viata degeaba. Ai fost si esti un criminal cu sange rece, mi-ai transat fiecare bucata din mine si de vindecat ma lasi sa ma vindec singura, sa-mi ling ranile in intuneric si sa-mi adun fiecare ciob din inima. Imi tremura mainile si deja m-am taiat, de mii de ori, ca sa-mi pun in borcan fiecare parte din mine, fiecare strop de durere. N-am putere sa mai rad, nici macar n-am putere sa ma mai tarai pe strada, sa-mi mai culeg o floare care sa-mi aminteasca de tine, de noi, de vreme cand nimic nu putea sa ne desparta. Inchid ochii si te vad, iti vad ochii albastrii si zambetul perfect, dar degeaba. Te vad mai viu ca niciodata si iti vad fiecare gest frumos, fiecare mana data prin parul meu, fiecare sarut si fiecare cuvant care mi l-ai spus in zilele noastre frumoase. Te vad pe tine, suflete si de ce ? De ce mor de durerea asta lenta? De ce ma chinui? Lumea asta moarta-mi spune, imi spune sa plec de langa tine, sa ma desprind, sa te las in treaba ta, sa-mi caut drumul si sa nu ma uit in spate. Ce sa-i spun? Cum sa-i spun ca nu-mi pot obliga sufletul ce sa faca... Nu mai am putere nici macar sa ma ridic din pat, n-am cum nici macar sa iti mai scriu un mesaj, sa-ti spun cat imi lipsesti, sa-ti arat cat de mult te iubesc, nu mai vreau, nu mai vreau sa sufar, nu mai pot sa inghit la mic dejun, pranz si cina acelasi fel de mancare, nu mai pot sa-mi ung durere pe o felie de suferinta. Mi-e dor de tine, mi se pune un nod in gat de fiecare data cand o spun, mi-e dor de tine, de ce era al meu, mi-e dor de visele noastre, mi-e dor de tot, tot ce trebuia sa cladim impreuna. Cum ai avut puterea sa darami tot ce am construit eu singura in 2 luni? Cum ai putut doar sa sufli si sa cada?

sa nu ti mai fie frica

să nu-ți fie frică de ziua de mâine, de răutațile care le-ar putea aduce, de lucrurile bune care poate te așteaptă. să nu-ți fie frică să-i spui ce simți și s-o faci să fie fericită, să fie a ta. să nu-ți fie frică să pui piciorul în prag când simți că ea clachează și să nu ți se sfâșie sufletul când țipă la tine. să te uiți la ea cu ochi dulci și atunci când poate nu o suporți. să nu-ți fie frică de copilul din ea și de iubirea care ți-o cere și să nu fii mereu pregătit să i-o dai. să nu plângi râuri lângă ea când simte că nu mai rezistă și să nu-i pui toată dragostea ta pe tavă. las-o să mocnească dorul în ea, să-i ardă carnea de dor și să nu mai poată. să plângă singură noaptea în pat la indiferența ta din timpul zilei și să nu-și poată opri inima din bătut și din suferit. s-o lași să fumeze 10 pachete de țigări pe zi, din cele mai tari și mai nocive. s-o lași să-și piardă frumusețea naturală și s-o lași să se desfigureze pe dinăuntru, să moară de gustul buzelor tale și să se mutileze singură, să se uite la pozele cu tine și să spargă calculatorul și să se mire de puterea ei care până acum nu se mai trezise în ea. să nu mai dea importanță dacă e îmbrăcată în roz și verde sau dacă nu se asortează deloc. să-și rupă tocurile de furie și să le trântească de perete să se mire și acolo de gaura imensă lăsată și să-și plângă de milă așteptându-te, iar ție să nu-ți fie frică. s-o lași să se dezumanizeze și să ajungă să nu te vadă decât pe tine și atunci să vii s-o iubești, s-o strângi cu putere și s-o aduni, să-i pui la loc piesele lipsă și să-i satisfaci orice nevoie. dar ai grijă, să nu fie prea târziu iar dacă e prea târziu, să nu-ți fie frică nici atunci când o să plece și n-o să se mai întoarcă și rolurile se vor inversa ...