parcă..

mă gândesc că poate asta-i clipa mea de liniște, nu sunt deranjată nici măcar de zgomotul unei muște. mă gândesc doar să nu fie ceva ce-mi imaginez doar sau să fie liniștea dinaintea furtunii. mă sperie calmul apei și valurile care nu se mai sparg de stânci. parcă ceva-mi lipsește și nu mă mai lupt în fiecare zi cu frica, spaima și incertitudinea. niciodată nu a fost așa liniște. mi-am dorit asta mereu și acum c-am primit parcă nu e bine. încerc să bat cu pixul de masă dar nu mai aud nimic iar totul în jurul meu e alb și nu mai aud țipete sacadate și nu îmi mai simt corpul parcă asfixiat. parcă nu-mi mai vin în minte amintiri cu tine și nu îmi mai șterg lacrimi de pe obraz când văd poza de la absolvirea ta. mi-ai marcat trecutul și poate nu sunt mândră de asta dar știu un lucru cert, nu vreau să te las să-mi marchezi și viitorul...