simt ca te urasc

Si spune-mi mie acum, cum sa ma trezesc din atatea nopti nedormite, atata aer nerespirat, atatea servetele aruncate si atata amar de durere? Cum pot acum sa-mi scot capul la lumina dupa ce m-a ars soarele din jurul meu. Spune-mi cum pot sa-mi alin sufletul si cum pot sa-i spun ca maine o sa treci? N-am cum sa-l linistesc, sa-i opresc lacrimile si n-am nici cum sa-l iau in brate sa-i spun ca totul va fi bine. Ce ai rezolvat? Ce ai rezolvat c-ai plecat si ai mai pustiit, in drumul tau, un suflet nevinovat? Ce ai rezolvat ca mi-ai adus un zambet pe fata si acum imi curg siroaie de lacrimi? Cum poti sa te mai uiti la mine dupa cat ai putut sa-mi sfasii sufletul. Cum mai ai puterea de a-mi zambi cand stii ca asta-mi aduce moarte sigura si lenta? N-am cum, ti-am dat sufletul meu, ce mai ramasese din el, si l-ai strivit. L-ai sacapt din mana si ai inceput sa-l lovesti cu picioarele si l-ai lasat sa rataceasca pe fiecare strada laturalnica singur si sangerand. Ai privit din umbra cum ma usuc, n-ai venit sa-mi pui apa la radacini si reusesc sa cresc frumos, sa stralucesc; m-ai lasat sa ofilesc singura si sa-mi amagesc viata degeaba. Ai fost si esti un criminal cu sange rece, mi-ai transat fiecare bucata din mine si de vindecat ma lasi sa ma vindec singura, sa-mi ling ranile in intuneric si sa-mi adun fiecare ciob din inima. Imi tremura mainile si deja m-am taiat, de mii de ori, ca sa-mi pun in borcan fiecare parte din mine, fiecare strop de durere. N-am putere sa mai rad, nici macar n-am putere sa ma mai tarai pe strada, sa-mi mai culeg o floare care sa-mi aminteasca de tine, de noi, de vreme cand nimic nu putea sa ne desparta. Inchid ochii si te vad, iti vad ochii albastrii si zambetul perfect, dar degeaba. Te vad mai viu ca niciodata si iti vad fiecare gest frumos, fiecare mana data prin parul meu, fiecare sarut si fiecare cuvant care mi l-ai spus in zilele noastre frumoase. Te vad pe tine, suflete si de ce ? De ce mor de durerea asta lenta? De ce ma chinui? Lumea asta moarta-mi spune, imi spune sa plec de langa tine, sa ma desprind, sa te las in treaba ta, sa-mi caut drumul si sa nu ma uit in spate. Ce sa-i spun? Cum sa-i spun ca nu-mi pot obliga sufletul ce sa faca... Nu mai am putere nici macar sa ma ridic din pat, n-am cum nici macar sa iti mai scriu un mesaj, sa-ti spun cat imi lipsesti, sa-ti arat cat de mult te iubesc, nu mai vreau, nu mai vreau sa sufar, nu mai pot sa inghit la mic dejun, pranz si cina acelasi fel de mancare, nu mai pot sa-mi ung durere pe o felie de suferinta. Mi-e dor de tine, mi se pune un nod in gat de fiecare data cand o spun, mi-e dor de tine, de ce era al meu, mi-e dor de visele noastre, mi-e dor de tot, tot ce trebuia sa cladim impreuna. Cum ai avut puterea sa darami tot ce am construit eu singura in 2 luni? Cum ai putut doar sa sufli si sa cada?