je ne déteste pas l'amour

Nu știu să scriu poezii ca să pot vorbi pe limba ta, și poate nu știu cum să fiu pe placul tău dar tot ce am dat a fost doar iubire. Și în imensele certuri, era mai mult iubire decât nervi și ură. Mi-am ținut mereu respirația și am preferat să-mi las sufletul să plângă. Încep să cred c-am apucat-o de mult pe căi diferite și-am mers paralel mereu dar astăzi, astăzi mi-am dat seama de suferința sufletului meu. Mi-am dorit doar vorbe frumoase care mâine s-ar putea uita, cărora mâine nu le vom mai da importanță, mi-am dorit doar o voce caldă pe care mâine să n-o mai recunosc. Mi-a tânjit sufletul după picătura de apă în deșertul ăsta, dar în schimb m-am afundat și mai tare în nisip și secetă. Mi-am ros unghiile dimineață, după atâta timp acum le-am ros iar de frică, de spaimă sau poate de singurătate. N-am mai scris de mult, și poate chiar mi-am ieșit din mână, însă nu vreau să mai urc pe piedestal inima unui om secătuit de dragoste. Și până la urmă, ce e dragostea? Nu-mi trebuie cadouri scumpe și vorbe aruncate-n vânt, nu asta e dragoste -sau bine, poate o fi dragoste, dar nu genul de dragoste care să dureze toată viața-. Dragostea e atunci când îți aduce un buchet de ghiocei deși mai este până de 8 martie, dragostea e atunci când nu te vede cu săptămânile și când se întoarce parcă se îndrăgostește din nou de tine, poate chiar mai tare decât ultima oară, dragostea e atunci când, deși te aude plângând la telefon, n-o să-ți închidă niciodată doar pentru că-l exasperezi când plângi, dar poate nici asta nu e dragoste, poate chiar nu știu ce e dragostea, dar, în definitiv, cine știe ce e dragostea? Așijderea spuselor tale, merit tot ce-i mai bun, iar dacă tu n-ai să știi să-mi dai, o să-mi dau eu mie, o să fiu singura persoană pe care o iubesc, măcar așa știu că n-o să sufăr din dragoste.