relicto loco

plec acum..
și plec cu un dor în suflet și cu lacrimi în ochi..
mi-am strâns lucrurile din cameră, mi-am șters praful și mi-am aerisit locul..
o să mă întorc mai târziu să dau cu var și pereții prea încărcați de amintiri..
nu mai pot sta aici, nu mai pot rezista între pereții ăștia..
mă sufocă, mă presează și mă întristează mereu când îi privesc..
plec din camera asta,
plec din orașul ăsta..
plec și nu mă mai întorc..
te uit și nu te mai chem înapoi..
plec din locurile mele de suflet
plec pentru că le-am încărcat prea mult de tine..
plec pentru că-mi amintesc de mine cu tine..
merg și o iau de la capăt în altă parte..
plec și de aici, pentru că-mi miroase a tine..
plec de peste tot, pentru că-mi aduce aminte de tine..
plec azi și o să plec și mâine..
îmi iau rămas bun oraș frumos
îmi iau rămas bun cameră rece
îmi iau rămas bun oameni frumoși
îmi iau rămas bun de la tine, nici nu știu cum să-ți mai spun
îmi iau rămas bun..

mi-am șters lacrimile, mi-am luat ghiozdanul
bagajele-s deja în mașina
mă uit în urmă, e gol și pustiu și rece și întuneric
ultima privire și te văd acolo, pe scaun cu chitara
m-aș întoarce să te iau în brațe pentru ultima oară
m-aș întoarce să-ți spun să te întorci
m-aș întoarce să-ți plâng în brațe
m-aș întoarce, dar tu nu te-ai întoarce
și mi-a căzut o ultimă lacrimă..
am stins lumina
am plecat..
nu mă mai întorc..