duminică, 12. plouă

flori și primăvară și ploaie.
weekend-ul ăsta s-a stricat vremea , și-am stat să mă uit pe geam cum plouă și peste sufletul meu
mi s-a făcut dor și am aprins țigara încet, hotărâtă să-mi scurtez viața din nou, ca în acele nopți în care pe buze-mi stătea otrava lui și pe gât tatuat sărutul nocturn, fugitiv.
arde, se stinge ușor, cu emoția sfârșitului.
corpul mi-e nebun după o clipă de aer iar inima îmi tânjește.
țigara îmi lasă un gust amar, buzele mi-s însângerate, imaginea putredă a inimii îmi revine în minte cu fiecare fum tras.
m-am încărcat cu speranțe și mi-am prins părul cât mai lejer în două cocuri, mi-am luat ghetele și un zâmbet timid și am plecat spre visul care mi-a deranjat nopțile în ultima vreme.
am sperat că oricât de imperfect e, va rezista.
duminică, 12
plouă și-mi răscolește gândurile
parcă mă doare ceva, mă apasă în capul pieptului și mă sufocă. ca un ultim testament mă văd în brațele tale privind inconștient la copacul din spatele ferestrei mele. plâng - un plâns demn de milă.
inima împărtașește visul ploii.
și cad.
dacă ploaia ar putea vorbi și pământul ar putea-o susține, ți-ar spune toate păcatele făcute pentru tine.

ea îl iubește. el n-o iubește
ea e o stea. el e cerul plin de stele
ea e muzică. el e portativul bătrân
ea e vântul. el e oxigenul
ea e iubirea. el e adolescentul
ea e viciul. el e păcatul
ea e amintire. el e trecut
ea îl iubește. el n-o iubește.

Plec. Nu ştiu dacă mă voi mai întoarce . Dacă îţi e dor de mine , uită-te în sus. Caut limitele.