cât de dureroase pot fi relațiile la distanță?
întrebarea asta mi-a pus-o o prietenă acum câteva zile, n-am știut totuși ce să-i răspund atunci.
am stat bine și m-am gândit.
foarte dureroase, dragă prietenă. mai dureroase decât atunci când dai cu degetul mic de la picior de colțul de la pat, muuult mai dureros. de ce zic asta? fi atentă aici.
” aseară n-am mai putut să dorm deloc, n-am mai putut să mă gândesc la nimic altceva decât la noi. nu e prima dată când pleci, nu e prima dată când te întorci, dar data asta a fost cea mai dureroasă.
știi cât de greu e să citești pe ecranul telefonului cuvintele dulci pe care mi le scrii? cât de greu îmi este să-ți spun ”hug/kisses„ fără să pun asta și-n aplicare? știi tu cât de greu e să vreau să te strâng atât de tare în brațe și să nu fii lângă mine? oh, știi tu oare, suflet drag, cum te ascult în fiecare noapte cum respiri și-mi doresc să fiu exact în spatele tău și să te țin în brațe, să aud respirațiile alea de-a dreptul? știi cât de greu îmi este să aud un *te iubesc* la telefon ori să-l văd pe facebook? știi tu oare cât de dor îmi este de atingerile tale și de mâinile tale într-ale mele? știi tu cât de mult aș vrea să îmi trag plapuma peste față și să-mi pun picioarele în jurul tău și să adorm la pieptul tău? știi tu oare cât de tare doare și cât de des urlă inima-n mine de dorul tău? știi cum e să plângi de durere că nu ești lângă mine și să-ți dorești să fii mai mare să poți face orice vrei, iar orice vrei e doar să stai cu tine? știi tu cum e să vrei să faci orice și nu poți? ”
da, dragă prietenă. relațiile la distanță te ustură pe suflet...
luni, 23 martie 2015
marți, 17 martie 2015
și îngerii pleacă.
și-i mirosea a tristețe și a vise spulberate dar, totuși, a continuat.
în seara aceea, pe canapeaua aceea, i s-au spulberat visele. s-au sfărâmat în bucăți minuscule și n-a mai avut putere să le adune.
”n-am să plec„ i-a spus încercând să-i șteargă lacrimile. o mințea. a simțit asta, nu l-a crezut.
și-a luat fața în palme, n-a putut să-și oprească potopul de lacrimi. îi cursese rimelul, fandul de ten era pe jos iar sufletul ei era rupt în două. n-o mai interesa cum arată, n-o mai interesau cuvintele aruncate leneș în jurul ei, n-o mai interesa nici că muzica răsuna și că toată lumea o vede, s-a pus jos și a plâns. și a plâns atunci cum n-a mai plâns niciodată, și a simțit cum sufletu-i evadează, cum se vede pe ea, stând acolo, în fund cu genunchii tremurând. își vedea suferința, își vedea ochii umflați de plâns și inima bătându-i alert, vedea cum nu mai poate, cum pieptul încearcă să respire și nu poate. se vedea pe ea, sacadată și plină de durere. îl vedea pe el panicat dar totuși tăcut și ferm.
a încercat să se uite la ea, să vadă prin ochii ei, dar n-a văzut nimic. s-a speriat. era gol. s-a văzut pe ea atunci, pe vechea ea.. pe ea cea care nu e nimic, care e un gol, un simplu gol, o gaură neagră, o ființă care absoarbe numai durere, negru și suferință. ea care se hrănește cu ură, ea care nu e bună.
nu s-a speriat, nu i-a fost frică, a zâmbit frumos, și-a șters lacrimile, s-a întors spre el.
”ba o să pleci„ iar atunci s-a ridicat, și-a luat haina, și-a aprins țigara dezamăgită, a deschis ușa și a dispărut.
el n-a mai văzut-o de atunci, n-a mai auzit de ea, n-a mai putut să-i aline durerea și să-i arate că n-a plecat. nu i-a mai văzut zâmbetul de copil și nu a mai ținut mâna ei mică în palmele lui de pianist. ea a plecat iar el atunci a înțeles că a distrus un înger...
în seara aceea, pe canapeaua aceea, i s-au spulberat visele. s-au sfărâmat în bucăți minuscule și n-a mai avut putere să le adune.
”n-am să plec„ i-a spus încercând să-i șteargă lacrimile. o mințea. a simțit asta, nu l-a crezut.
și-a luat fața în palme, n-a putut să-și oprească potopul de lacrimi. îi cursese rimelul, fandul de ten era pe jos iar sufletul ei era rupt în două. n-o mai interesa cum arată, n-o mai interesau cuvintele aruncate leneș în jurul ei, n-o mai interesa nici că muzica răsuna și că toată lumea o vede, s-a pus jos și a plâns. și a plâns atunci cum n-a mai plâns niciodată, și a simțit cum sufletu-i evadează, cum se vede pe ea, stând acolo, în fund cu genunchii tremurând. își vedea suferința, își vedea ochii umflați de plâns și inima bătându-i alert, vedea cum nu mai poate, cum pieptul încearcă să respire și nu poate. se vedea pe ea, sacadată și plină de durere. îl vedea pe el panicat dar totuși tăcut și ferm.
a încercat să se uite la ea, să vadă prin ochii ei, dar n-a văzut nimic. s-a speriat. era gol. s-a văzut pe ea atunci, pe vechea ea.. pe ea cea care nu e nimic, care e un gol, un simplu gol, o gaură neagră, o ființă care absoarbe numai durere, negru și suferință. ea care se hrănește cu ură, ea care nu e bună.
nu s-a speriat, nu i-a fost frică, a zâmbit frumos, și-a șters lacrimile, s-a întors spre el.
”ba o să pleci„ iar atunci s-a ridicat, și-a luat haina, și-a aprins țigara dezamăgită, a deschis ușa și a dispărut.
el n-a mai văzut-o de atunci, n-a mai auzit de ea, n-a mai putut să-i aline durerea și să-i arate că n-a plecat. nu i-a mai văzut zâmbetul de copil și nu a mai ținut mâna ei mică în palmele lui de pianist. ea a plecat iar el atunci a înțeles că a distrus un înger...
miercuri, 25 februarie 2015
scrisoarea unei iubite către iubitul ei nătâng
nu pot să nu te privesc cântând.
stau rezemată acum de tocul ușii și-mi plimb ușor privirea pe trupul tău.
mi-aduci liniște și-mi cânți.
îmi cânți bătăile inimii și durerea din suflet.
dragul meu,
nu sunt o femeie pretențioasă. nu-ți cer cadouri scumpe și să mă-ngropi în banii pe care oricum n-o să-i strângem noi. nu-ți cer câte o pereche nouă de Gucci în fiecare săptămână și nici nu vreau câte un inel cu bijuterie cât jumătate din fața mea în ficare zi. nici mașina aia scumpă pe care am văzut-o când ne plimbam pe stardă n-o vreau. nici pachetul ăla de țigări din fiecare zi nu mi-l doresc. nu vreau nici parfum scump de fiecare dată când mi se termină câte unul. de rochii nu mai zic, nu le prefer pe alea de nșpe mii de euro și strâmte de să nu mai pot respira. știi buchetul ăla de flori de mii de trandafiri cu unul alb în mijloc? păi, nu vreau. nici noua generație de tabletă apărută la Germanos nu mi-o doresc, nici telefonul ăla roz care are carcasă ca de iepuraș nu îl vreau.
știi, mă caracterizez ca fiind sexul slab, și știi de ce? păi cum de ce.. plâng mereu, sunt mofturoasă, mă supăr repede, țip, trântesc, arunc, închid telefonul, iar plâng, am capricii, vreau sute de ore cu tine, simt că mă doare sufletul și când ar trebui să fiu fericită, obosesc repede, am sute de mii de sentimente amestecate, sunt disperată după tine, te văd mereu, oriunde, oricum, oricând, îți simt respirația o dată cu a mea, îmi bate în piept inima ta, îmi tremură carnea când mi-e dor de tine, și iar plâng. ai observat? mereu plâng. sunt exasperantă, mă sufoc și pe mine, mă strâng de gât cu dulcegăriile mele dar știi, nu pot iubitule, sunt slabă..
mi-am dorit o bună perioadă să te schimb, să te fac așa cum văd eu ”tipul perfect„ dar nu, acum nu mai vreau asta. vreau doar trandafirul ăla micuț venit random, vreau doar sărutul părintesc pe frunte, îmbrățișarea ta de ”mi-a fost dor de tine„ , degetele tale într-ale mele, te vreau pe tine.. tu de care m-am îndrăgostit, tu ăla care m-ai făcut să-mi pierd mințile cu vocea ta și cu chitara ta.
vezi? nu sunt așa complicată.. doar atunci când e perioada aia pe lună, atunci sunt puțin mai complicată, atunci vreau ciocolată, vreau flori, vreau săruturi lungi și apăsate, vreau bere, vreau caise, vreau căpșuni, vreau iar flori, vreau să mi-o tragi, doamne.. vreau așa multe.. în rest, sunt inofensivă. bine, exceptând atunci când mă îmbăt, atunci merg strâmb și mă prostesc și țip și atunci trebuie să mă ții că dacă nu, îmi rup tocul, și dacă-mi rup tocul, plâng... ohooo, și dacă plâng la bețieee, nu mă mai împaci. în rest, sunt foarte simplă. bine, exceptând și atunci când sunt supărată, atunci vreau îmbrățisări și săruturi și vorbe dulci și minciuni frumoase, dar bineînțeles că n-o să-ți spun asta, să-ți dai tu seama, doar ești bărbat, nu?
bine, dacă stau să mă gândesc.. nu sunt așa simplă, dar nici foarte complicată.. îți dai seama că sunt mega nervoasă atunci când fumez foarte mult și da, nu mai râd și nu mă mai amuz de situație, sau când sunt supărată, am o voce seacă și fără vlagă, daaa.. atunci sunt foarte supărată.. dar dragule, nu e greu să mă citești.. bine, poate e puțin greu.. dar te descurci tu, ești bărbat, nu? și dacă vouă bărbaților nu vă curge vrăjeala prin vene, atunci nu știu cui..
dar iubitule, nu-ți fă griji, niciodată n-o să-ți spun ce să faci ca să-ți dai seama că nu sunt deloc complicată. sunt foarte simplă, dar n-o să-ți spun cum să faci să-ți dai seama.
oricum, fi sigur, așa simplă-complicată cum sunt, te iubesc enorm, bine.. poate e mai complicată dragostea la mine, dar e..
semnat,
o complicată de iubită.
stau rezemată acum de tocul ușii și-mi plimb ușor privirea pe trupul tău.
mi-aduci liniște și-mi cânți.
îmi cânți bătăile inimii și durerea din suflet.
dragul meu,
nu sunt o femeie pretențioasă. nu-ți cer cadouri scumpe și să mă-ngropi în banii pe care oricum n-o să-i strângem noi. nu-ți cer câte o pereche nouă de Gucci în fiecare săptămână și nici nu vreau câte un inel cu bijuterie cât jumătate din fața mea în ficare zi. nici mașina aia scumpă pe care am văzut-o când ne plimbam pe stardă n-o vreau. nici pachetul ăla de țigări din fiecare zi nu mi-l doresc. nu vreau nici parfum scump de fiecare dată când mi se termină câte unul. de rochii nu mai zic, nu le prefer pe alea de nșpe mii de euro și strâmte de să nu mai pot respira. știi buchetul ăla de flori de mii de trandafiri cu unul alb în mijloc? păi, nu vreau. nici noua generație de tabletă apărută la Germanos nu mi-o doresc, nici telefonul ăla roz care are carcasă ca de iepuraș nu îl vreau.
știi, mă caracterizez ca fiind sexul slab, și știi de ce? păi cum de ce.. plâng mereu, sunt mofturoasă, mă supăr repede, țip, trântesc, arunc, închid telefonul, iar plâng, am capricii, vreau sute de ore cu tine, simt că mă doare sufletul și când ar trebui să fiu fericită, obosesc repede, am sute de mii de sentimente amestecate, sunt disperată după tine, te văd mereu, oriunde, oricum, oricând, îți simt respirația o dată cu a mea, îmi bate în piept inima ta, îmi tremură carnea când mi-e dor de tine, și iar plâng. ai observat? mereu plâng. sunt exasperantă, mă sufoc și pe mine, mă strâng de gât cu dulcegăriile mele dar știi, nu pot iubitule, sunt slabă..
mi-am dorit o bună perioadă să te schimb, să te fac așa cum văd eu ”tipul perfect„ dar nu, acum nu mai vreau asta. vreau doar trandafirul ăla micuț venit random, vreau doar sărutul părintesc pe frunte, îmbrățișarea ta de ”mi-a fost dor de tine„ , degetele tale într-ale mele, te vreau pe tine.. tu de care m-am îndrăgostit, tu ăla care m-ai făcut să-mi pierd mințile cu vocea ta și cu chitara ta.
vezi? nu sunt așa complicată.. doar atunci când e perioada aia pe lună, atunci sunt puțin mai complicată, atunci vreau ciocolată, vreau flori, vreau săruturi lungi și apăsate, vreau bere, vreau caise, vreau căpșuni, vreau iar flori, vreau să mi-o tragi, doamne.. vreau așa multe.. în rest, sunt inofensivă. bine, exceptând atunci când mă îmbăt, atunci merg strâmb și mă prostesc și țip și atunci trebuie să mă ții că dacă nu, îmi rup tocul, și dacă-mi rup tocul, plâng... ohooo, și dacă plâng la bețieee, nu mă mai împaci. în rest, sunt foarte simplă. bine, exceptând și atunci când sunt supărată, atunci vreau îmbrățisări și săruturi și vorbe dulci și minciuni frumoase, dar bineînțeles că n-o să-ți spun asta, să-ți dai tu seama, doar ești bărbat, nu?
bine, dacă stau să mă gândesc.. nu sunt așa simplă, dar nici foarte complicată.. îți dai seama că sunt mega nervoasă atunci când fumez foarte mult și da, nu mai râd și nu mă mai amuz de situație, sau când sunt supărată, am o voce seacă și fără vlagă, daaa.. atunci sunt foarte supărată.. dar dragule, nu e greu să mă citești.. bine, poate e puțin greu.. dar te descurci tu, ești bărbat, nu? și dacă vouă bărbaților nu vă curge vrăjeala prin vene, atunci nu știu cui..
dar iubitule, nu-ți fă griji, niciodată n-o să-ți spun ce să faci ca să-ți dai seama că nu sunt deloc complicată. sunt foarte simplă, dar n-o să-ți spun cum să faci să-ți dai seama.
oricum, fi sigur, așa simplă-complicată cum sunt, te iubesc enorm, bine.. poate e mai complicată dragostea la mine, dar e..
semnat,
o complicată de iubită.
vineri, 23 ianuarie 2015
mi-aș fi dorit o fată ca ea..
Mi-aș fi dorit o fată ca ea.. și am avut-o.. dar...
Povestea mea începe așa. Tot ce mi-am dorit în viață, am obținut. Ușor, greu, dar tot am obținut. Prin căi mai puțin ortodoxe, dar am obținut tot. Așa a fost și cu ea. Fără să vreau.. a fost.
Mi-a atras atenția, avea ochii frumoși, ochi de copil, care au suferit prea mult, au plâns râuri prea multe.. S-a uitat la mine, de ce oare s-a uitat ea exact la un demon ca mine? Știam c-am s-o rănesc și eu, știam c-am să fiu suferința ei mult timp de la prima privire. Ochii ei parcă mă chemau, erau căprui.. și acum mi-i amintesc, cum i-aș putea uita? S-a uitat la mine ca și cum și-ar fi găsit comoara pe care o caută de când se știe. M-a copleșit, mă chemau, ochii ei mă chemau. De ce oare nu m-am împotrivit? Știa că o voi răni, știa că-i voi face mai mult rău decât își poate imagina, dar tot m-a chemat.
Îi plăcea să riște mult. Cred că dacă m-aș fi apucat de poker cu ea, sau de jucat la aparate, ar fi stat acolo, ar fi riscat tot, și probabil n-ar fi plecat acasă până n-ar fi câștigat. Era o luptătoare.. Dar asta n-avea să mai dureze mult și știam asta, din momentul în care m-a întâlnit, dar am vrut-o prea mult, n-am putut să-mi las egoismul de-oparte, nu putea să-mi scape, așa i-am zis și ei la prima întâlnire: ”nu te las să-mi scapi, tu nu” și ca o naivă m-a crezut și nu a plecat..
N-am căutat-o, dar știam cum o cheama, știam c-o vreau, dar dintr-un nu știu ce motiv am lăsat-o să ardă de dorința de a mă cunoaște. Am început greșit, foarte greșit.
Dar era așa frumoasă, era micuță și totuși atât de sigură pe ea, atât de copleșitoare. Era complexă, mă atrăgea atitudinea ei, nu-i păsa de consecințe, mi-ar fi oferit totul fără să-mi ceară nimic înapoi.. și așa a și făcut.. mi-a oferit toată inima ei schingiuită, toată frumusețea ei trecătoare, tot sufletul ei bun, frumos și pur.. iar eu? eu n-am apreciat nimic. La momentul ăla nu aveam nevoie de așa ceva, ce să fac eu cu o inimă deja ruptă în mii de bucățele. Sunt prost? Să o lipesc eu la loc, ca apoi să bată doar pentru mine? De ce aș face eu asta? N-am alte lucruri mai bune de făcut?.. Da, am greșit..
Știi ce a fost perfect? A fost perfect când stăteam cu ea, când o aveam în brațe.. Nu mi-o putea lua nimeni. Era a mea, trup și suflet. De ce mi s-a dăruit mie așa? Ce i-am făcut eu? Întrebările astea mă măcinau foarte tare.
Am iubit-o, la un moment dat am iubit-o cu toată inima mea, și probabil a fost prima dată când nu greșeam. A simțit asta, îmi zâmbea în suflet și mi-o aminteam mereu. Doamne, cum sărea ea pe stradă, cum era atât de întuneric și ea totuși strălucea atât de tare.
Purta aparat dentar, ți-am zis? A, nu.. O iubeam când zâmbea cu aparatul ei dentar, deși ei nu-i plăcea. I-am spus să nu se ascundă de mine, iubeam s-o văd râzând cu toată gura. Ce frumos era când era la pieptul meu, când stătea cu capul pe pieptul meu, mă făcea să simt iubire, foarte multă iubire. Îmi bătea inima atât de tare, n-aș fi vrut să mai plece.. Și totuși, am alungat-o.
Știi, ți-am zis că era frumoasă, dar.. nu era frumoasă cu haine scumpe și cu ruj și cu machiaj și cu ore la salon și unghii false și păr mereu făcut și tot ce e scump..nu, ea era frumoasă pentru că era simplă, era curățică, mirosea mereu frumoas fără să se dea cu parfum, zâmbea mereu chiar dacă avea probleme care o distrugeau, îmi zâmbea mereu.. mă făcea fericit fără să facă nimic deosebit, îmi dădea iubire, știi câtă iubire? Oh, nici nu știu de unde avea atâta, nici nu știu de unde o scotea sau cum de izvora din ea, dar mi-o dădea, și mă lua în brațe ca și cum ar fi ultima oară.
Bănuiesc că știa.. știa că avea să vină și o ultimă oară și eu, eu ca prostul nu am reușit s-o fac să fie sigură, să nu-i aduc acea ultimă oară..
Am iubit-o, crede-mă, așa cum am știut, am iubit-o. I-am cântat, am reușit s-o am pentru puțin timp, am făcut-o fericită, dar n-am mai putut. Am distrus-o..
Am vorbit cu ea acum două zile, după o lună de când n-am mai schimbat un cuvânt..
Nu mai e o luptătoare, nu mai are zâmbetul pe față, nu mai chicotește la tot ce zic.. Nu mai este ea.. Și e doar vina mea.. Nu am reușit s-o revăd, și nici n-am știut să citesc printre rânduri.. Încă suferă.. O vreau înapoi, ard după ea, cred că sunt în sevraj, a fost drogul meu.. dar nu mă mai vrea.. De ce nu m-ar mai vrea pe mine? După care a fost înnebunită, pe care l-a iubit ca o nebună.. Știi de ce? Pentru că am alungat-o atunci când voia să facă totul să mă țină lângă ea.. Încă n-am plecat din sufletul ei, știu asta, simt asta, sau cel puțin mă mint așa, dar.. oricât m-ar ține în sufletul ei, nu mă mai vrea lângă ea. Mi-a spus asta aseară.. n-am putut să mi-o scot din cap toată seara.. Plângea, știam asta.. Și eu plângeam.. I-am spus să riște, cum făcea ea mereu, nu.. n-a mai făcut asta.. nu mai era luptătoarea mea.. era pur și simplu moartă, o moartă vie.. cu inima mai ciobită decât atunci când era cu mine..
Dacă aș fi ajutat-o, dacă i-aș fi lipti fiecare bucată de inimă la loc, dacă n-aș fi fost atât de ocupat cu altceva, dacă aș fi avut inima aia doar pentru mine..
Acum mi-o doresc, dar nu mă mai dorește ea..
Mi-aș fi dorit o fată ca ea.. și am avut-o.. dar am alungat-o departe.. nu se mai întoarce..
Povestea mea începe așa. Tot ce mi-am dorit în viață, am obținut. Ușor, greu, dar tot am obținut. Prin căi mai puțin ortodoxe, dar am obținut tot. Așa a fost și cu ea. Fără să vreau.. a fost.
Mi-a atras atenția, avea ochii frumoși, ochi de copil, care au suferit prea mult, au plâns râuri prea multe.. S-a uitat la mine, de ce oare s-a uitat ea exact la un demon ca mine? Știam c-am s-o rănesc și eu, știam c-am să fiu suferința ei mult timp de la prima privire. Ochii ei parcă mă chemau, erau căprui.. și acum mi-i amintesc, cum i-aș putea uita? S-a uitat la mine ca și cum și-ar fi găsit comoara pe care o caută de când se știe. M-a copleșit, mă chemau, ochii ei mă chemau. De ce oare nu m-am împotrivit? Știa că o voi răni, știa că-i voi face mai mult rău decât își poate imagina, dar tot m-a chemat.
Îi plăcea să riște mult. Cred că dacă m-aș fi apucat de poker cu ea, sau de jucat la aparate, ar fi stat acolo, ar fi riscat tot, și probabil n-ar fi plecat acasă până n-ar fi câștigat. Era o luptătoare.. Dar asta n-avea să mai dureze mult și știam asta, din momentul în care m-a întâlnit, dar am vrut-o prea mult, n-am putut să-mi las egoismul de-oparte, nu putea să-mi scape, așa i-am zis și ei la prima întâlnire: ”nu te las să-mi scapi, tu nu” și ca o naivă m-a crezut și nu a plecat..
N-am căutat-o, dar știam cum o cheama, știam c-o vreau, dar dintr-un nu știu ce motiv am lăsat-o să ardă de dorința de a mă cunoaște. Am început greșit, foarte greșit.
Dar era așa frumoasă, era micuță și totuși atât de sigură pe ea, atât de copleșitoare. Era complexă, mă atrăgea atitudinea ei, nu-i păsa de consecințe, mi-ar fi oferit totul fără să-mi ceară nimic înapoi.. și așa a și făcut.. mi-a oferit toată inima ei schingiuită, toată frumusețea ei trecătoare, tot sufletul ei bun, frumos și pur.. iar eu? eu n-am apreciat nimic. La momentul ăla nu aveam nevoie de așa ceva, ce să fac eu cu o inimă deja ruptă în mii de bucățele. Sunt prost? Să o lipesc eu la loc, ca apoi să bată doar pentru mine? De ce aș face eu asta? N-am alte lucruri mai bune de făcut?.. Da, am greșit..
Știi ce a fost perfect? A fost perfect când stăteam cu ea, când o aveam în brațe.. Nu mi-o putea lua nimeni. Era a mea, trup și suflet. De ce mi s-a dăruit mie așa? Ce i-am făcut eu? Întrebările astea mă măcinau foarte tare.
Am iubit-o, la un moment dat am iubit-o cu toată inima mea, și probabil a fost prima dată când nu greșeam. A simțit asta, îmi zâmbea în suflet și mi-o aminteam mereu. Doamne, cum sărea ea pe stradă, cum era atât de întuneric și ea totuși strălucea atât de tare.
Purta aparat dentar, ți-am zis? A, nu.. O iubeam când zâmbea cu aparatul ei dentar, deși ei nu-i plăcea. I-am spus să nu se ascundă de mine, iubeam s-o văd râzând cu toată gura. Ce frumos era când era la pieptul meu, când stătea cu capul pe pieptul meu, mă făcea să simt iubire, foarte multă iubire. Îmi bătea inima atât de tare, n-aș fi vrut să mai plece.. Și totuși, am alungat-o.
Știi, ți-am zis că era frumoasă, dar.. nu era frumoasă cu haine scumpe și cu ruj și cu machiaj și cu ore la salon și unghii false și păr mereu făcut și tot ce e scump..nu, ea era frumoasă pentru că era simplă, era curățică, mirosea mereu frumoas fără să se dea cu parfum, zâmbea mereu chiar dacă avea probleme care o distrugeau, îmi zâmbea mereu.. mă făcea fericit fără să facă nimic deosebit, îmi dădea iubire, știi câtă iubire? Oh, nici nu știu de unde avea atâta, nici nu știu de unde o scotea sau cum de izvora din ea, dar mi-o dădea, și mă lua în brațe ca și cum ar fi ultima oară.
Bănuiesc că știa.. știa că avea să vină și o ultimă oară și eu, eu ca prostul nu am reușit s-o fac să fie sigură, să nu-i aduc acea ultimă oară..
Am iubit-o, crede-mă, așa cum am știut, am iubit-o. I-am cântat, am reușit s-o am pentru puțin timp, am făcut-o fericită, dar n-am mai putut. Am distrus-o..
Am vorbit cu ea acum două zile, după o lună de când n-am mai schimbat un cuvânt..
Nu mai e o luptătoare, nu mai are zâmbetul pe față, nu mai chicotește la tot ce zic.. Nu mai este ea.. Și e doar vina mea.. Nu am reușit s-o revăd, și nici n-am știut să citesc printre rânduri.. Încă suferă.. O vreau înapoi, ard după ea, cred că sunt în sevraj, a fost drogul meu.. dar nu mă mai vrea.. De ce nu m-ar mai vrea pe mine? După care a fost înnebunită, pe care l-a iubit ca o nebună.. Știi de ce? Pentru că am alungat-o atunci când voia să facă totul să mă țină lângă ea.. Încă n-am plecat din sufletul ei, știu asta, simt asta, sau cel puțin mă mint așa, dar.. oricât m-ar ține în sufletul ei, nu mă mai vrea lângă ea. Mi-a spus asta aseară.. n-am putut să mi-o scot din cap toată seara.. Plângea, știam asta.. Și eu plângeam.. I-am spus să riște, cum făcea ea mereu, nu.. n-a mai făcut asta.. nu mai era luptătoarea mea.. era pur și simplu moartă, o moartă vie.. cu inima mai ciobită decât atunci când era cu mine..
Dacă aș fi ajutat-o, dacă i-aș fi lipti fiecare bucată de inimă la loc, dacă n-aș fi fost atât de ocupat cu altceva, dacă aș fi avut inima aia doar pentru mine..
Acum mi-o doresc, dar nu mă mai dorește ea..
Mi-aș fi dorit o fată ca ea.. și am avut-o.. dar am alungat-o departe.. nu se mai întoarce..
duminică, 12 octombrie 2014
aberații
cum mi-ai furat inima? cum ai reușit? cum m-ai scos din lumea mea de gheață și mi-ai cusut coroană de flori în jurul inimii? cum ai reușit să mă faci să mă îndrăgostesc de zâmbetul tău, cum ai reușit să-mi dai speranța unei iubri efemere?
visez la tine, visez la buzele tale și la tot ce-i faci sufletului meu. de ce visez la tine? de ce visez la mâinile tale care mi le doresc într-ale mele atât de mult încât mi le imaginez mereu strângându-mi inima și protejând-o?
buzele tale.. pe gâtul meu.. mușcând din carnea mea.
degetele tale, pe fața mea, cuprinzând-o și iubind-o.
buzele tale pe ale mele, dragoste, căldură, 10 bătăi de inimă.
tot ce am nevoie de la tine e să mă scoți din întuneric, e să-mi dai o mână de ajutor și un gram de iubire.
înflorește-mi sufletul, încolțește-mi speranță
strânge-mă în braâe să nu cad, scoate-mi pietrele din picioare și învață-mă să merg din nou.
scoate-mi glonțul, lipește-mi numele tău peste tot în corp, impregnează-mi parfumul tău pe toată pielea și apoi păstrează-mă.
nu vreau să fug, ochii tăi verzi mă hipnotizează, îmi spun să rămân, c-o să mă iubești, c-o să fiu începutul unei dureri trecătoare, a unei dureri frumoase.
mi-am pierdut controlul, te văd în oricine și peste tot, n-ai să știi niciodată asta, ai să-mi omori sufletul încet, frumos și tandru
spune-mi, spune-mi doar că ai nevoie de mine, spune-mi că-n seara asta mă iubești, spune-mi doar că sunt a ta, și voi fi de-acum un infinit și una de zile
spune-mi că-ți sunt aleasa și că mă dorești și-am să vin într-un suflet la tine
și-am să te iubesc cu toată ființa mea, și-am să-ți mângâi inima și-am s-o fac a mea.
tot ceea ce am nevoie de doar de puțină iubire
de vorbele tale dulci
de tine
de ochii tăi
de buzele tale
de zâmbetul tău
de atigerea ta
de omul din tine
de inima ta..
nu vreau să fiu niciodată ultima ta alegere, nu vreau să fiu nici ultima bucată din inima ta
uită-te la mine, știu cum să te iubesc
apropie-te mai mult, descoperă-mă
vreau să te simt, să-ți simt fiecare mușchi din tine, fiecare bucată de piele să ți-o sărut
ia-mi inima, prinde-o, strânge-o, sărut-o, crap-o, dar nu mi-o mai da, las-o la tine
amintește-ți de mine.
vreau să te iubesc mai mult
pot să te iubesc mai mult.
vino aproape, simte-mă
încleștează-ți degetele pe carnea mea, rupe-o și admirăi bucățile, iubește-le
mușcă din mine, lasă-mă incompletă, dar rămâi aici..
te vreau aici..
doar tu
lângă mine
al meu..
doar al meu
doar aici..
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)