duminică, 12. plouă

flori și primăvară și ploaie.
weekend-ul ăsta s-a stricat vremea , și-am stat să mă uit pe geam cum plouă și peste sufletul meu
mi s-a făcut dor și am aprins țigara încet, hotărâtă să-mi scurtez viața din nou, ca în acele nopți în care pe buze-mi stătea otrava lui și pe gât tatuat sărutul nocturn, fugitiv.
arde, se stinge ușor, cu emoția sfârșitului.
corpul mi-e nebun după o clipă de aer iar inima îmi tânjește.
țigara îmi lasă un gust amar, buzele mi-s însângerate, imaginea putredă a inimii îmi revine în minte cu fiecare fum tras.
m-am încărcat cu speranțe și mi-am prins părul cât mai lejer în două cocuri, mi-am luat ghetele și un zâmbet timid și am plecat spre visul care mi-a deranjat nopțile în ultima vreme.
am sperat că oricât de imperfect e, va rezista.
duminică, 12
plouă și-mi răscolește gândurile
parcă mă doare ceva, mă apasă în capul pieptului și mă sufocă. ca un ultim testament mă văd în brațele tale privind inconștient la copacul din spatele ferestrei mele. plâng - un plâns demn de milă.
inima împărtașește visul ploii.
și cad.
dacă ploaia ar putea vorbi și pământul ar putea-o susține, ți-ar spune toate păcatele făcute pentru tine.

ea îl iubește. el n-o iubește
ea e o stea. el e cerul plin de stele
ea e muzică. el e portativul bătrân
ea e vântul. el e oxigenul
ea e iubirea. el e adolescentul
ea e viciul. el e păcatul
ea e amintire. el e trecut
ea îl iubește. el n-o iubește.

Plec. Nu ştiu dacă mă voi mai întoarce . Dacă îţi e dor de mine , uită-te în sus. Caut limitele. 

relicto loco

plec acum..
și plec cu un dor în suflet și cu lacrimi în ochi..
mi-am strâns lucrurile din cameră, mi-am șters praful și mi-am aerisit locul..
o să mă întorc mai târziu să dau cu var și pereții prea încărcați de amintiri..
nu mai pot sta aici, nu mai pot rezista între pereții ăștia..
mă sufocă, mă presează și mă întristează mereu când îi privesc..
plec din camera asta,
plec din orașul ăsta..
plec și nu mă mai întorc..
te uit și nu te mai chem înapoi..
plec din locurile mele de suflet
plec pentru că le-am încărcat prea mult de tine..
plec pentru că-mi amintesc de mine cu tine..
merg și o iau de la capăt în altă parte..
plec și de aici, pentru că-mi miroase a tine..
plec de peste tot, pentru că-mi aduce aminte de tine..
plec azi și o să plec și mâine..
îmi iau rămas bun oraș frumos
îmi iau rămas bun cameră rece
îmi iau rămas bun oameni frumoși
îmi iau rămas bun de la tine, nici nu știu cum să-ți mai spun
îmi iau rămas bun..

mi-am șters lacrimile, mi-am luat ghiozdanul
bagajele-s deja în mașina
mă uit în urmă, e gol și pustiu și rece și întuneric
ultima privire și te văd acolo, pe scaun cu chitara
m-aș întoarce să te iau în brațe pentru ultima oară
m-aș întoarce să-ți spun să te întorci
m-aș întoarce să-ți plâng în brațe
m-aș întoarce, dar tu nu te-ai întoarce
și mi-a căzut o ultimă lacrimă..
am stins lumina
am plecat..
nu mă mai întorc..

occidi amore, scribere post mortem

ca sa vezi, ceasul bate ora 1 si eu ma gasesc in pat si scriind tot despre tine.
astazi n-am diacritice pentru ca-s prea obosita pentru ele. si am obosit sa fiu perfecta.
mi-au trecut multe suflete printre astia patru pereti. multe suflete ce si-au dorit sa stea, si-au dorit sa le prind si sa nu le mai dau drumul. insa al tau suflet mi-am dorit sa-l tin aici, intr-un fluture negru de pe peretele meu, sa-l tin aici, sa-l am langa mine si sa ma ia in brate noaptea cand ma doare, cand imi cad lacrimi grele, cand imi arde sufletul de dor, cand te vreau si nu te am.
n-am mai miscat chitara din locul in care am pus-o cand erai cu mine, n-am mai miscat-o de acolo doar ca sa nu-i deranjez urmele degetelor tale, ca sa o aud mereu cum iti canta fiecare acord, mi-am legat sufletul de tine si-ti aud fiecare sunet si-ti adun fiecare urma a ta din camera mea si mi-o impletesc in par..
te dispretuiesc cu fiecare molecula din mine, m-ai lasat singura dupa ce mi-ai aruncat lenes cuvinte care sunau atat de bine incat m-au facut, in seara aceea, sa ma indragostesc si mai tare de tine.
nu stiu daca o sa vezi vreodata asta, nu stiu daca o sa te mai vad vreodata pe tine, nu stiu daca imi doresc sa te mai vad vreodata..
eram cel mai cald loc de pe pamant pana cand ai reusit tu sa intrii in viata mea, ori pana am reusit eu sa te vreau in viata mea, si m-ai transformat intr-o padure pustie si inghetata.
in seara asta, dupa ce am vazut ca te-ai intors la trecutul tau, am reusit si eu sa ma descotorosesc de tine.
in seara asta te-am uitat.
iar in seara asta te rog sa nu te mai intorci niciodata!
in seara asta imi iau adio de la tine.
in seara asta mi-am ucis iubirea si-i scriu post-mortem.

mi-e dor de tine, dar nu te mai vreau inapoi.

dansezi cu mine?

am vorbit, știi?
mi-a tresărit inima de fericire când și-a adus aminte de mine.
ascultam muzică prea psyhedelică atunci, și nu știam cum să-mi opresc inima din a mai bate haotic.
mi-l doresc și mi l-am dorit mereu, de când l-am cunoscut.
mi-a fost greu să-mi rup de pe suflet cuvinte negre și să i le înșir pe ecran.
m-a durut să-l știu acolo dar nu al meu.
mi-am scris pe suflet că-l las să plece, să nu se sufoce cu nebunia din mine.
nu pot să mă țin de promisiune, nu pot să mi-l scot din creier.
stăteam în pat și simțeam cum se scurg secundele prin mine, și-aș fi vrut să-l am și să-l țin cât mai mult acolo, cu mine, să nu plece, să nu treacă peste mine ca peste altă frunză ofilită din viața lui.
mi-am dorit să-i fiu trandafirul negru ce-i crește în suflet.
mi-am dorit să-i fiu acolo, să-i cresc aripi și să-i arăt cum să zboare.
mi l-am dorit lângă mine, să-i fiu în brațe și să-i pot pune stele în suflet.
am vorbit..
și vorbim..
și mi-l vreau..
și o să mi-l vreau..
dar nu știu când..
mi-e dor..
de el
de mine
de mine cu el
m-am pierdut undeva pe drum, știi?
mă pierd cam des..
dar de data asta, m-am pierdut ciudat
m-am pierdut nebun și m-am pierdut de tot
n-am mai fost îndrăgostită, am crezut că sunt, dar n-am fost
iar acum, mă văd iar îndrăgostită
și mă doare o durere mută
îmi doresc, și câte îmi doresc..
nouășpe ani și doi ochi albaștrii, hai să dansăm...

iar am dat-o-n bară

m-am îndrăgostit. și nu m-am îndrăgostit de omul meu, m-am îndrăgostit de o epavă de om, un suflet mort care mi-a supt toată viața. mi-am promis că am să-i rezist, că n-am să mă atașez, dar când l-am văzut întins în patul meu, pe cearșaful meu, nu m-am putut abține. mi-am sădit în el toate semințele speranței mele și i-am împletit în suflet coroana iubirii mele. n-a fost îndeajuns. era un suflet mort, era pierdut de mult și m-am pierdut și eu odată cu el.
nu mai zâmbesc, ascult muzică proastă și mă uit într-un punct fix. nici măcar nu știu dacă mă gândesc la ceva. îmi sună telefonul și nu-l aud, mă caută un trecut disperat și mi-e frică să-i răspund.
m-am îndrăgostit de doi ochi albaștrii și nouășpe ani prea tineri, mult prea tineri pentru mine.
mi-am sufocat sufletul până a murit.
mi-am împletit cunună de spini în jurul inimii până a secat.
mă arde și-mi vine să-mi rup carnea bucată cu bucată, să-mi fac duș cu apă clocotită doar să scap de degetele lui, de parfumul lui impregnat în pielea mea, de sunetul vocii lui din urechile mele, de imaginea lui de pe retina mea, să scap de el din mine.
m-am îndrăgostit atât de tare în 60 de zile și nu i-am spus niciodată.
și n-am să-i spun niciodată
pentru că nu va mai venit înapoi vreodată.
ori nu îl voi mai lăsa eu înapoi vreodată.