dansezi cu mine?

am vorbit, știi?
mi-a tresărit inima de fericire când și-a adus aminte de mine.
ascultam muzică prea psyhedelică atunci, și nu știam cum să-mi opresc inima din a mai bate haotic.
mi-l doresc și mi l-am dorit mereu, de când l-am cunoscut.
mi-a fost greu să-mi rup de pe suflet cuvinte negre și să i le înșir pe ecran.
m-a durut să-l știu acolo dar nu al meu.
mi-am scris pe suflet că-l las să plece, să nu se sufoce cu nebunia din mine.
nu pot să mă țin de promisiune, nu pot să mi-l scot din creier.
stăteam în pat și simțeam cum se scurg secundele prin mine, și-aș fi vrut să-l am și să-l țin cât mai mult acolo, cu mine, să nu plece, să nu treacă peste mine ca peste altă frunză ofilită din viața lui.
mi-am dorit să-i fiu trandafirul negru ce-i crește în suflet.
mi-am dorit să-i fiu acolo, să-i cresc aripi și să-i arăt cum să zboare.
mi l-am dorit lângă mine, să-i fiu în brațe și să-i pot pune stele în suflet.
am vorbit..
și vorbim..
și mi-l vreau..
și o să mi-l vreau..
dar nu știu când..
mi-e dor..
de el
de mine
de mine cu el
m-am pierdut undeva pe drum, știi?
mă pierd cam des..
dar de data asta, m-am pierdut ciudat
m-am pierdut nebun și m-am pierdut de tot
n-am mai fost îndrăgostită, am crezut că sunt, dar n-am fost
iar acum, mă văd iar îndrăgostită
și mă doare o durere mută
îmi doresc, și câte îmi doresc..
nouășpe ani și doi ochi albaștrii, hai să dansăm...

iar am dat-o-n bară

m-am îndrăgostit. și nu m-am îndrăgostit de omul meu, m-am îndrăgostit de o epavă de om, un suflet mort care mi-a supt toată viața. mi-am promis că am să-i rezist, că n-am să mă atașez, dar când l-am văzut întins în patul meu, pe cearșaful meu, nu m-am putut abține. mi-am sădit în el toate semințele speranței mele și i-am împletit în suflet coroana iubirii mele. n-a fost îndeajuns. era un suflet mort, era pierdut de mult și m-am pierdut și eu odată cu el.
nu mai zâmbesc, ascult muzică proastă și mă uit într-un punct fix. nici măcar nu știu dacă mă gândesc la ceva. îmi sună telefonul și nu-l aud, mă caută un trecut disperat și mi-e frică să-i răspund.
m-am îndrăgostit de doi ochi albaștrii și nouășpe ani prea tineri, mult prea tineri pentru mine.
mi-am sufocat sufletul până a murit.
mi-am împletit cunună de spini în jurul inimii până a secat.
mă arde și-mi vine să-mi rup carnea bucată cu bucată, să-mi fac duș cu apă clocotită doar să scap de degetele lui, de parfumul lui impregnat în pielea mea, de sunetul vocii lui din urechile mele, de imaginea lui de pe retina mea, să scap de el din mine.
m-am îndrăgostit atât de tare în 60 de zile și nu i-am spus niciodată.
și n-am să-i spun niciodată
pentru că nu va mai venit înapoi vreodată.
ori nu îl voi mai lăsa eu înapoi vreodată.

2016-2017, bullshit

2017.
nu sunt fericită mai deloc.
sunt fericită doar că am ajuns la 00.01 și prințesa vieții mele m-a trezit pupându-mă peste tot.
am dormit un an, cam așa, nu?
am intrat în 2017 cu doi oameni foarte importanți pentru mine, însă sunt tristă. de ce?
să-ți explic.
aseara, pe 30, eram atât de beată de fericire pentru că am băut Stejar cu cel mai minunat om în momentul respectiv. am râs și am glumit, am radiat de fericire doar pentru că el mi-a atins inima înainte de buze sau mâini. mi-am văzut fostul după care sufeream atât de mult și nici măcar nu mi-a păsat pentru că aveam doi ochi albaștrii și 19 ani prea tineri lângă mine.
și mai trist este că, aseara eram în pat cu un om care mi-a trezit atâtea simțuri cu pielea lui fină iar în seara asta sunt singură și mă inundă gândurile nopții trecute și a altor nopți pierdute cu alți oameni ce acum nu mai sunt, și mă bucur de asta, însă mă și întristez în același timp.
am pierdut mulți oameni anul ce tocmai a trecut, care parcă nici n-a fost, am pierdut suflete de la care am învățat cum să fiu eu iar lucrul teribil este că, de ar fi rămas acolo, dar ei mă vor urmări și în noile pagini pe care le voi scrie cu frică.
03.23 și eu nu pot să-mi termin coniacul din pahar pentru că sunt atât de tristă încât nici băutura nu mă mai ajută cu absolut nimic, e absolut neputiincioasă în fața mea iar eu mi-aș fi dorit să-i spun că mă ajută, dar nu pot să mai mint, să mă mai mint.
doi ochi albaștrii și 19 ani prea tineri.. mi i-aș fi dorit, cu toată forța mea, însă mi-au spus ”nu te atașa, eu nu pot avea sentimente„ iar eu mi-am promis că nu mă mai atașez de suflete moarte.
dragostea vieții mele a avut o noapte care n-are un grad de comparație, și mi se rupe sufletul când îmi sună telefonul și-i văd numele și nu-l pot ajuta, nu sunt acolo să-i spun că va fi bine, și să-l iau în brațe. sunt tristă pentru că știu că e iubirea vieții mele și eu nu pot fi iubirea vieții lui.
probabil că am devenit și eu un suflet mort, și încep un nou an.


să încep să scriu de acum noul capitol..
*Dropkick Murphys - Rose Tattoo, m-am îndrăgostit..*

gratias tibi ago, male verba mea

și-mi doresc o viață fără complicații și fără să-mi fie frică de oameni.
bună, nu ți-ai dori să mă cunoști, n-ai vrea nici măcar să mă vezi trecând pe lângă tine pentru că umbra mea o să o urmărească pe a ta până n-ai să mai poți să evadezi din mrejele ei.
așa s-a întâmplat și cu el.
n-am vrut să-i fac viața un calvar, și nu mi-am dorit să stric un om perfect.
l-am ciobit și i-am sădit în cap ideea de absolut.
m-am speriat, înțelegi?
m-am speriat, m-am atașat și am uitat de mine.
și știi că ți-am zis că am stricat un om perfect?
da, l-am stricat pentru că m-am stricat pe mine.
nu eram bine înainte de el, și nici acum nu sunt, însă acum am o doză de ”va fi bine cândva”
mi-a dat speranța lucrului bun, energiei pozitive din mine.
e omul cu energiile, știi? eu nu le aveam, nu până la el.
mi-a arătat că nu e trist nimic, și că lacrimile ce-mi curg și acum șiroaie, pe obrajii brăzdați de durere, nu sunt nimic altceva decât niște monștrii ai închipuirii mele, și că tot ce fac eu e bine iar viața mea este cât se poate de frumoasă.
dar știi de ce? pentru că e el, pentru că mi-am dorit un el ca el și pentru că-l am acum.
nu mai contează că ne-am consumat relația prea brusc și nu mai contează nici ce m-a durut cel mai tare, că el nu are sentimente pentru mine
ce contează acum este că e aici, e lângă mine, și ca amicul meu bine intenționat.
deși, mi l-aș dori înapoi, să știu că e doar al meu, dar Doamne cât mi-aș dori asta,
mă mulțumesc și cu el aici, să-mi spună că n-am de ce să plâng, pentru nimic în lume.
ți-am zis că mă ajută?
nu ți-am zis..
da, paradoxal mă ajută.. nu mă mai face să sufăr, și tot paradoxal îmi oferă siguranță
siguranța că va fi mereu aici când eu nu mai pot sau când sunt în culmea extazului.
l-am visat într-o noapte că, din senin, a venit și mi-a spus că mă iubește sincer
mi-am dorit să nu fie vis, dar m-am trezit, și mi-am dorit și mai tare să-mi spună asta în față
însă știi ce? am înțeles că doar eu îl iubesc
dar știi cum îl iubesc? o fac sincer, și cu toată ființa mea, și-l iubesc pentru că nu pleacă
pentru că oricât de greu mi-ar fi, el e tot aici
și că oricât de greu i-ar fi cu nebuna de mine, e tot aici.
știi de ce ți-am spus asta?
ți-am spus asta ca să-i mulțumesc lui, pentru tot.
și știu că ”tot„ e un cuvânt prea amplu ce cuprinde o gamă prea mare de lucruri
însă eu chiar îi mulțumesc pentru tot
și nu totul ăla clișeic
pentru totul pe care mi l-a oferit mie fără să-și dea seama
pentru că totul ăla e absolut tot ce contează.
dragul meu C., totul meu e datorită ție
tot ce sunt acum, de puțin timp, e datorită ție
sunt mai fericită ca niciodată, și-mi zburdă sufletul mereu când te știu


să nu te îndepărtezi
lacta alea est!


ți-am zis că sunt altă persoană?
da sunt.
poate nu se vede, dar simt cum nu mai sunt eu cea de care-mi era rușine
mă văd acum, dese ori, cu un zâmbet nebun pe față
și mă iubesc pe mine așa
și sunt fericită că tu m-ai făcut să mă iubesc pe mine așa
piedestalul pe care te-am pus
de pe ăla nu va punea nimeni să te dea jos
ai un loc important în viața mea
și sper să-mi sporesc fericirea asta, pentru că mi-ai dat un start de milioane
absolut, sincer și minunat mulțumesc !

sancti praeteritorum malorum meorum

cât de jos poți să cobori ca să mă descoperi pe mine?
nu mă mai joc, nu mă mai joc cu tine încă de la început, iubitule.
furtuna din sufletul meu te-a aruncat atât de departe încât nici tu nu te mai zărești în peisaj.
jos, pe coasta estică a inimii mele, noi iubeam filmele. iubeam să ne facem propriile filme.
eram actorii unui film mut și prost jucat.
prea multă diplomație acum între noi, prea mulți de ”mulțumesc„ aruncați leneș pe canapea.
ce străin cu amintiri îmi ești.
ce ochi verzi cu prea multe lacrimi îmi ești.
un ”te rog, nu pleca„ prea des auzit.
cu tine am devenit subțire, casantă. am dispărut
am sunat, n-a răspuns nimeni.
am scris, n-a văzut nimeni.
am implorat, n-a plâns nimeni.
am vrut să țip și n-am mai putut.
m-ai închis și nu m-ai mai deschis.
eram goală, eram fragilă, eram în palma ta și m-ai strivit.
lipește-mă la loc, ai făcut-o, și te-ai speriat, n-ai mai avut ce iubi.
”te rog, nu pleca„ te aud. mă strigi să vin.
aș veni, oh, iubitul meu, cum aș veni. dar mi-ai șters drumul spre tine.
am plâns, plâng, voi plânge.
simți?
nu mai simți de ceva timp.
fantomă a trecutului meu.